Arhive categorie: afectiuni frecvente

Otita medie seroasă cronică

Posted on by
Răspunde

Imagine creată de BruceBlaus (Own work) [CC BY-SA 4.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0)], via Wikimedia Commons

Ce este otita medie seroasă cronică ?

Otita medie seroasă (nu serioasă 🙂 ) cronică se referă la prezența unui lichid sero-mucos în urechea medie, pe o perioadă mai mare de 3 luni.

Cum se manifestă otita medie seroasă cronică?

Cel mai frecvent este asimptomatică. Adică nu doare, nu se insoțește de febră, starea generală a pacientului este neinfluențată, nu curge urechea. Se remarcă prin scăderea auzului, pacientul având tendința să dea televizorul mai tare, să ceară mereu să i se repete informațiile în cursul conversațiilor, să pară neatent, distras (tocmai din cauză că nu înțelege bine ce i se spune și se jenează să tot întrebe).

Care sunt cauzele apariției otitei medii seroase cronice?

La baza acumulării lichidului în urechea medie stă o proastă funcționare a trompei lui Eustache (conduct mic musculofibros ce face legătura dintre urechea medie și spatele nasului). În mod particular la copilul mic această trompă are o poziție orizontală și este mai scurtă și mai largă decât la adult, aspecte ce explică o funcționare deficitară a trompei lui Eustache la copil până la vârsta de 7 ani, când începe să aibă caracteristici asemănătoare adultului. La adult iradierea zonei capului este urmată de procese de fibroză mai mult sau mai puțin extinse, care pot îngloba trompa lui Eustache, având ca urmare colectarea lichidului în urechea medie.

Există mai mulți factori care, în asociere, duc la instalarea otitei seroase cronice. Factori individuali sunt vârsta mică a copilului (începând cu vârsta de  4 luni și până în jur de 6-7 ani), sexul (se crede că băieții sunt mai predispuși), prematuritatea la naștere, alergia, imunitatea scăzută, dismorfiile craniofaciale din cadrul sindroamelor genetice ( sdr. Down, palatoschizisul), deviația de sept, predispoziția genetică. Factori externi de risc sunt răcelile repetate, adenoiditele recidivante, frecventarea colectivității,  utilizarea biberonului, refluxul gatro-esofagian, fumatul pasiv, obezitatea, virozele respiratorii, condițiile de viață precare, poluarea,  iradierea.

Cum se stabilește diagnosticul?

Examenul clinic ORL complet poate stabili diagnosticul pozitiv.

Atunci când examenul clinic este neconcludent (deoarece uneori aspectul clinic poate fi de timpan normal) este de mare ajutor timpanograma. Această examinare se face cu un aparat numit timpanometru și măsoară presiunea din urechea medie. Se poate face începând de la vârsta de 6 luni. Deasemenea, pentru că această afecțiune se manifestă în primul rând prin scădere de auz, este necesară efectuarea unor teste de auz.

Există mai multe tipuri de examinări audiometrice, în funcție de vârsta pacientului. Mai frecvent se face audiogramă tonală la copii începând cu vârsta de 5-6 ani și inclusiv la adult. Potențialele evocate auditive și otoemisiunile acustice sunt teste utilizate cu succes în testarea auzului la pacienții ce nu cooperează (copii sub 5 ani, afecțiuni neuropsihiatrice). Absența otoemisiunilor acustice impune efectuarea unei timpanograme pentru stabilirea statutului urechii medii; dacă nu se evidențiază lichid sau alte modificări în urechea medie, se recomanda efectuarea de teste suplimentare de auz, pentru stabilirea unui diagnostic corect.

Cum putem preveni boala?

Putem preveni boala prin ajustarea factorilor externi și anume: alăptarea la sân minim 6 luni, evitarea biberoanelor și a suzetelor, eliminarea fumatului pasiv, eliminarea mucegaiului din locuința, căutarea unor creșe/grădinițe nu foarte aglomerate, îngrijirea copilului la domiciliu în episoadele de boală acută și convalescență și reintegrarea lui în colectivitate în stare de sănătate, curățarea corectă a nasului.

Există și varianta de vaccinare a copilului împotriva pneumococului, (se crede că este cel mai frecvent implicat în apariția otitei medii). Există 4  tipuri de vaccin: Prevenar heptavalent, care conține 7 antigene pneumococice polizaharidice; Synflorix, decavalent, care conține 10 tipuri de antigene pneumococice polizaharidice, Prevenar 13, 13-valent, care conține 13 tipuri de antigene pneumococice polizaharidice și vaccinul pneumococic polizaharidic 23-valent.Au indicație pentru vaccinarea antipneumococică la sugar și copilul mic Prevenar(între 2 luni-5 ani) și Synflorix( 2 luni-2 ani). Ideal este ca vaccinarea să se înceapă la vârsta de 2 luni.

Există și alte vaccinuri împotriva altor germeni încriminați în apariția otitei seroase, dar a căror utilitate nu a fost net dovedită și nu au fost introduse ca rutină în schemele de vaccinare.

Cum tratăm otita medie seroasă cronică?

Tratamentul poate fi medical sau chirurgical.

Tratamentul medical se poate face cu picături nazale decongestionante(cure scurte), insuflații tubare, crenoterapie( nebulizari sulfuroase, iodate) cu răspuns mai mult sau mai puțin favorabil atât imediat cât și pe termen lung. Deasemenea este important tratamentul afecțiunilor asociate precum alergia, refluxul gastro-esofagian (când este dovedit).

Tratamentul chirurgical se referă la evacuarea lichidului din urechea medie prin efectuarea unei incizii în membrana timpanică (miringotomie simplă) și evacuarea prin aspirare a lichidului, manoperă ce pe termen lung nu are rezultate foarte bune, existând șanse mari de reacumulare a lichidului. Astfel, pe lângă incizia în timpan , montarea unui aerator transtimpanic permite ventilarea urechii timp mai îndelungat, în ideea echilibrării presiunii dintre urechea medie și exterior, îmbunătățirea funcției trompei lui Eustache și refacerea mucoasei din urechea medie. Rezultatele pe termen lung sunt bune. Atunci când există și obstrucție nazală persistentă și respirație orală, se recomandă odată cu montarea aeratoarelor transtimpanice și efectuarea adenoidectomiei, pentru rezultate optime în timp.

Important de reținut este să vă adresați medicului atunci când sesizați orice scădere de auz, senzație de clipocit în ureche, când copilul spune că aude anumite zgomote (greieraș, muzică, etc…). Încercați să nu utilizați diverse leacuri de tipul usturoiului în ureche, conuri de ceară, coif de ziar aprins, etc… pentru că aceste mijloace nu doar că nu tratează dar pot produce alte probleme. Trebuie urmărit de asemenea dezvoltarea limbajului la copil, atenția și orice modificare sesizată trebuie investigată.

Refluxul gastro-esofagian şi afecţiunile ORL

Posted on by
1

Ce este refluxul gastro-esofagian (RGE)?

reflux-gastro-esofagian
Refluxul gastro-esofagian reprezintă ascensiunea conţinutului gastric în mod repetat şi anormal în esofag şi deasupra sa.

Există RGE fiziologic sau funcţional, ce apare mai ales după ce mâncăm şi se consideră nepericulos (fără simptome esofagiene sau modificări endoscopice la esofagoscopie).

Există RGE patologic când se însoţeşte de simptome şi semne gastro-intestinale sau extra gastro-intestinale şi care se numeşte Boala de reflux gastro-esofagian (BRGE).

Cum se manifestă refluxul?

Semne şi simptome gastro-intestinale: greaţă, regurgitare, dificultate şi  durere la înghiţre, necesitatea de curăţare a gâtului, senzaţie de nod în gât, creştere necorespunzătoare la copii.

Semne şi simptome extra gastro-intestinale: tuse cronică, wheezing (respiraţie şuierătoare de cauza pulmonară), răguşeală, stridor(sunet şuierător al respiraţiei specific în cazurile de spasm al laringelui), laringite recidivante, faringite recidivante, rinoree posterioară (secreţie nazală care se scurge prin spatele nasului), apnee în somn, otită, otalgie(durere resimţită în ureche), eroziuni dentare.

Arsurile la stomac sunt rare, detaliu bine de reţinut, pentru că majoritatea pacienţilor când aud că au leziuni de reflux în sfera ORL spun că nu cred, pentru că nu au arsuri la stomac. Aşadar, refluxul gastro-esofagian cu manifestări în sfera ORL nu se însoţeşte de arsuri la stomac. Deasemenea există şi reflux evidenţiat paraclinic (prin diverse investigaţii) şi fără manifestări ORL.

Ce se întâmplă când există reflux?

Conţinutul gastric urcă în esofag, de aici ajunge în laringe iritând mucoasa acestuia şi producând tulburări de sensibilitate la acest nivel. Lipsa sau scăderea sensibilităţii laringiene duce la fenomene de aspiraţie, implicit tuse şi spasm laringian, mişcare paradoxală a coardelor vocale. Pot apărea şi alte leziuni la acest nivel cum ar fi: granulomul laringian, stenoza subglotică (regiunea de sub coardele vocale), pahidermia interaritenoidiană (depozite albicioase în partea posterioară a laringelui), fereastră glotică secundară, răguşeală, disfonia (modificare temporară sau permanentă a timbrului şi intensităţii vocii).

Conţinutul gastric ajuns în faringe cauzează o creştere şi îngroşare a secreţiei de mucus la acest nivel (cu scop de a proteja mai bine mucoasa faringiană de aciditatea conţinutului gastric), parestezii şi variate senzaţii supărătoare (arsura, înţepătura, gâdilitura), pacientul îcercând mereu să îşi cureţe gâtul pentru a îndepărta flegma şi senzaţiile neplăcute.

La nivelul rinofaringelui (partea din spatele nasului) şi a regiunii posterioare a foselor nazale poate să apară o imflamare a mucoasei şi secreţie vâscoasă (tot ca mod de apărare locală), pacientul resimţind senzaţia de mucozităţi ce merg din nas în gât şi necesitatea de a le elimina. Refluxul la nivelul rinofaringelui poate întreţine sinuzitele cronice şi rinitele cronice hipertrofice (la adult) şi otitele medii (la copil).

Refluxul la copii

Dintre factorii favorizanţi ai RGE la copil :

  • prematuritatea – copiii nascuţi prematur îşi dezvoltă capacitatea de a înghiţi progresiv, în functie de starea respiratorie şi neurologică
  • particularităţi anatomice la copil: la copiii mici esofagul este strict intratoracic, lipsind porţiunea abdominală, aceasta dezvoltându-se pe parcursul creşterii. Deasemenea locul de unire a esofagului cu stomacul la copil este sub un unghi de 180 grade, ceea ce favorizează refluarea conţinutului gastric în esofag şi mai sus.
  • alergia la proteinele laptelui de vacă: s-a costatat că la aceşti copii se produce o dismotilitate a esofagului, cu relaxarea sfincterului esofagian inferior şi facilitarea refluxului.
  • malformaţiile congenitale sau dobandite
  • tulburări neurologice

Asocieri ale RGE la copil

RGE la copil poate să determine: fenomene de apnee în somn şi sindromul de moarte subită prin aspirarea în calea aeriana a conţinutului refluat; pneumonii de aspiratie, agravarea astmului bronşic, mişcarea paradoxală a coardelor vocale ( se închid în inspiraţie şi se deschid în fonaţie), laringospasmul, laringomalacia, laringite recidivante, granulom laringian, stenoza subglotică, faringita recidivantă, otita medie recurentă, sindromul de obstrucţie nazală persistentă.

La nivel sistemic, RGE poate să determine anemie, lipsa creşterii sau întarzieri de creştere, tulburări de supt, colici, agitaţie, somn întrerupt, neodihnitor.

Refluxul la adult

Factori favorizanţi ai RGE la adult şi varstnic:

  • gastrita, ulcer, hernie hiatala, obezitate
  • afecţiuni neurologice
  • după anumite intervenţii chirurgicale
  • afecţiuni maligne (tumori)

Asocieri ale BRGE la adult:

  • BRGE la adult poate determina: pneumonii de aspiraţie (mai ales la varstnici şi pacienţi îndelung spitalizaţi), laringospasm, mişcare paradoxală a coardelor vocale, fenomene de asfixie tranzitorie, tuse cronică, disfonie, parestezii faringiene, faringită cronică atrofică, rinită cronică, sinuzită cronică (rareori).
  • La nivel sistemic, BRGE poate determina: cancerofobie, nelinişte, oboseală cronică, scădere în greutate, lipsa apetitului, anemie.

Diagnosticul BRGE

Diagnosticul se face pe baza istoricului şi a investigaţiilor: impedanţă esofagiană, Ph-metrie, bariu-pasaj, analiza lichidului de spalatură bronşică, esofagoscopia, ecografia, examen ORL complet, proba terapeutică medicamentoasă.

Alegerea metodelor de diagnostic se face de catre medic în funcţie de pricepere şi posibilităţi. Nu este necesar să se facă toate investigaţiile odată pentru stabilirea diagnosticului, de obicei începându-se cu metodele mai puţin invazive şi ajungându-se la cele minim invazive dacă este cazul.

Tratamentul Refluxului gastro-esofagian

Este extrem de important să se înţeleagă două aspecte:

  1. tratamentul medicamentos nu ţine loc de dietă, deci trebuie asociate dieta şi stilul de viaţa cu tratamentul medicamentos
  2. RGE este o afecţiune cu evolutie îndelungată, motiv pentru care o singură cură de tratament nu este suficientă. Trebuie facute reevaluări regulate şi stabilit de către medic dacă trebuie repetat sau nu, iar stilul de viaţa şi dieta trebuiesc să continue şi după dispariţia simptomelor şi încetarea tratamentului medicamentos.

La copilul mic este important de respectat indicaţiile igieno-dietetice timp îndelungat (chiar şi 1-2 ani) deoarece aici intervine şi factorul de creştere şi maturizare a tubului digestiv, aceasta făcându-se în timp şi cu răbdare.

Aşadar, tratamentul BRGE cuprinde:

  • regimul igieno-dietetic: mese mici şi repetate, evitarea alimentării cu cel putin 3 ore înainte de culcare, evitarea băuturilor carbogazoase, evitarea consumului de alcool şi/sau cafea în exces, a prăjelilor, grăsimilor şi a condimentelor în exces. La copil se poate administra lapte diluat cu zeama de orez, a se evita sucul de fructe şi făinoasele în exces iar fructele se pot administra coapte.
  • pozitia anti-reflux prin ridicarea capului patului cu 10-15 grade la nou-nascuţi şi sugari mici. La sugarii mai mari( peste G=10kg), copii şi adulţi se va ridica la 30-45 grade; se recomanda să se evite pernele.
  • tratament medicamentos: prokineticele (stimulează motilitatea esofagiana şi gastrică şi întăresc sfincterul eso-gastric) şi antiacidele.
  • tratament simptomatic al afecţiunilor asociate: toaletarea zilnică a foselor nazale cu soluţii saline (apă de mare izotonă, ser fiziologic) la copii mici, clătirea gatului cu apă sau soluţii de bicarbonat după episodul de reflux, tratamentul otitei, sinuzitei, rinitei hipertrofice (atunci când este cazul)

Tratamentul medicamentos se poate face ani de zile în cicluri de cate 2-3 luni cu pauză, boala având o evoluţie periodică.

La copiii mici tratamentul se face pe perioade mai lungi de timp.

Tratamentul chirurgical (fundoplicatura Niessen) se face în situaţii în care simptomele severe apar odată cu întreruperea tratamentului sau cand controlul medicamentos este imposibil.

Schimbarea stilului de viata şi dieta sunt masuri pe care le poate aplica fiecare.

Tratamentul medicamentos şi/sau chirurgical trebuie să fie indicat de catre medic, în urma stabilirii diagnosticului. Nu vă autodiagnosticaţi, nu mergeţi la farmacie să cereţi „ceva de gât” sau „ceva de stomac” sau „ceva de nas” sau „ceva de ureche” pentru că riscaţi să vă neglijati boala, să o trataţi necorespunzator şi să mergeţi pe o pistă greşită. Cu cât sunteţi diagnosticaţi mai corect, cu atât mai bine. Aşadar, cereţi sfatul medicului ori de câte ori este necesar.