Zona Zoster

Ce este Zona Zoster?

Zona Zoster este o infectie virala, cauzata de acelasi virus care da varicela la copii (in cazurile fericite, caci mai nou si adultii fac varicela si fac forme mult mai grave). Acest virus se cantoneaza intr-un ganglion nervos si atunci cand adultul are imunitatea scazuta un timp mai indelungat din diverse motive (afectiuni cronice, procese neoplazicce, tratament imunodepresiv, SIDA) se reactiveaza si produce boala.

Cum se manifesta Zona Zoster in zona capului si gatului?

In primul rand trebuie sa stiti  ca prima data apare durerea vie, fulguranta, ca o arsura sau intepatura, poate trezi pacientul din somn sau nu il lasa sa doarma,  +/_ hiperestezie (sensibilitate crescuta la atingerea pielii din zona afectata) in teritoriul deservit de nervul afectat, iar la cateva ore apare o eruptie eritemato-veziculoasa care va evolua in urmatoarele zile exact ca si varicela, cu formare de cruste care se vor usca si vor cadea. Tot acest proces se desfasoara in 14-21 zile.

In al doilea rand, este important de stiut ca manifestarile respecta partea deservita de nervul afectat si linia mediana (frunte, nas, barbie), adica nu vom face Zoster la ambele urechi in acelasi timp, nu vom surzi la ambele urechi in acelasi timp si nu ne va cadea decat jumatate de fata.

Exista 2 forme de manifestare clinica in zona capului si gatului: pe traiectul nervului trigemen si pe traiectul nervului facial.

Zona Zoster trigeminala : durerea si eruptia apar pe ramura oftalmica a nervului trigemen, mai exact la nivelul pleoapelor, a fruntii si se poate insoti frecvent de Keratita(este necesar si consultul oftalmologic)

Sindromul Ramsey Hunt: afecteaza nervul facial, iar eruptia se extinde la nivelul pavilionului urechii, a timpanului (mergind uneori chiar si cu perforatie, dar care la fel de bine se poate inchide spontan odata cu vindecarea). In paralel cu leziunile cutanate se poate sa ne cada fata :), adica sa se instaleze pareza faciala periferica, sa surzim temporar, sa ametim, sa ne sune urechea, sa nu mai simtim bine gustul alimentelor si sa plangem in timp ce mancam (hiperlacrimare in timpul masticatiei).

Mai existe 2 forme de Zona Zoster descrise in literatura, pe care doar le voi aminti:ZZ toracica  sau abdominala si ZZ diseminata(eruptia apare haotic, pe tot corpul, ca si varicela).

Tratamentul Zonei Zoster

Ceea ce voi scrie despre tratament nu tine loc de consultatie si asta inseamna ca trebuie sa va prezentati la medic pentru diagnostic.

Voi incerca sa explic tratamentul ca sa inteleaga fiecare rolul lui.

Se recomanda ca si tratament etiologic (cauzal) un preparat antiviral( acyclovir-de prima intentie, iar daca raspunsul este inadecvat, in caz de boala recidivanta sau in forma diseminata se recomanda Famcyclovir, Valacyclovir). Ca si tratament de sustinere este recomandat tratamentul cu imunostimulatoare pentru cresterea imunitatii, si cel mai important poate este tratamentu durerii cu antialgice ( de preferat injectabile deoarece durerea zosteriana este rezistenta la antialgicele obisnuite) si sedative usoare (deoarece durerea cauzeaza anxietate)

Este esentiala inceperea precoce a tratamentului durerii  odata cu cel antiviral si de sustinere. Deasemenea, in cazurile de pareza faciala si surditate se vor administra vitamine neurotrofice, cortizon si vasodilatatoare, iar pe leziunile tegumentare se poate aplica unguent cu acyclovir. In cazurile de otita supurata se va face toaleta zilnica si se va feri atat urechea cat si leziunile tegumentare de contactul cu apa (urechea se va vindeca cu greu, iar la nivelul pielii pot ramane mici cicatrici pe locul crustelor). In cazurile de Keratita ( lacrimare, durere, congestie pericorneana, scaderea acuitatii vizuale, fotofobie)
se recomanda consultul oftalmologic si tratament coonform indicatiilor acestuia.

Ce nu se indica: Cortizonul local sau general (exceptie sunt cazurile de paralizie faciala si surditate)si de asemenea tratamentul antibiotic ( exceptie sunt cazurile complicate cu suprainfectie bacteriana)

Durerea din faza acuta se poate transforma in Nevralgie postzosteriana rebela la antialgicele uzuale si poate sa dureze la aceeasi intensitate luni de zile de la debutul bolii. Asadar terapia durerii se va face a la long, cu antialgice si sedative prescrise de neurolog, pana la cedarea simptomatologiei.

Prevenirea Zonei Zoster

In ultimii ani este tot mai en vogue vaccinarea, prin urmare si pentru virusul acesta exista un vaccin specific, asemanator cu cel pentru varicela.

Prognostic

Prognosticul bolii este in functie de momentul diagnosticului si al instituirii terapiei; asadar cu cat se incepe mai repede tratamentul parezei faciale (in primele 3 zile de la debut) cu atat mai mari sunt sansele de recuperare. Aceeasi regula este valabila si pentru celelalte manifestari din cadrul bolii.

Prevenirea otitei de piscina – sfaturi utile

Cati dintre noi, adulti sau copii , nu am patit ca macar o data sa ne doara fulgerator urechea dupa o super distractie la piscina, dupa un concediu la mare, dupa o baie in lacul de langa oras sau chiar si numai dupa un dus acasa?

Multi dau fuga la urgenta, iar altii indura cateva zile pana fie trece fie  se agraveaza.

Ce cauzeaza in fapt suferinta dumneavoastra? simplu: apa ramasa in urechi, cauzand  infectie , inflamatie locala, secretie .

Ce este de facut pentru a preveni „bucuria”? Iata cateva sfaturi cat se poate de utile si la indemana oricui:

-uscati urechile bine cu un prosop, fara a-l introduce prea mult in ureche

-uscati urechile cu uscatorul de par (trageti de pavilionul urechii inapoi si lasati aerul cald sa isi faca treaba ,de la o distanta de minim 30 cm pentru a nu va arde, 30 sec-1 minut)

-puneti o bucata de vata mai consistenta  cu alcool sanitar in conductul auditiv, astfel incat sa o mai puteti scoate 🙂 si lasati-o pe loc minim o ora

-picurati 3-4 picaturi de alcool boricat 4% in fiecare ureche

Una din sugestiile de mai sus este suficienta pentru prevenirea neplacerilor.

Daca in ciuda masurilor de prevenire veti avea simptome de otita (durere, senzatie de infundare, secretii) consultati medicul specialist ORL.