Otita medie seroasă cronică

Posted on by
Răspunde

Imagine creată de BruceBlaus (Own work) [CC BY-SA 4.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0)], via Wikimedia Commons

Ce este otita medie seroasă cronică ?

Otita medie seroasă (nu serioasă 🙂 ) cronică se referă la prezența unui lichid sero-mucos în urechea medie, pe o perioadă mai mare de 3 luni.

Cum se manifestă otita medie seroasă cronică?

Cel mai frecvent este asimptomatică. Adică nu doare, nu se insoțește de febră, starea generală a pacientului este neinfluențată, nu curge urechea. Se remarcă prin scăderea auzului, pacientul având tendința să dea televizorul mai tare, să ceară mereu să i se repete informațiile în cursul conversațiilor, să pară neatent, distras (tocmai din cauză că nu înțelege bine ce i se spune și se jenează să tot întrebe).

Care sunt cauzele apariției otitei medii seroase cronice?

La baza acumulării lichidului în urechea medie stă o proastă funcționare a trompei lui Eustache (conduct mic musculofibros ce face legătura dintre urechea medie și spatele nasului). În mod particular la copilul mic această trompă are o poziție orizontală și este mai scurtă și mai largă decât la adult, aspecte ce explică o funcționare deficitară a trompei lui Eustache la copil până la vârsta de 7 ani, când începe să aibă caracteristici asemănătoare adultului. La adult iradierea zonei capului este urmată de procese de fibroză mai mult sau mai puțin extinse, care pot îngloba trompa lui Eustache, având ca urmare colectarea lichidului în urechea medie.

Există mai mulți factori care, în asociere, duc la instalarea otitei seroase cronice. Factori individuali sunt vârsta mică a copilului (începând cu vârsta de  4 luni și până în jur de 6-7 ani), sexul (se crede că băieții sunt mai predispuși), prematuritatea la naștere, alergia, imunitatea scăzută, dismorfiile craniofaciale din cadrul sindroamelor genetice ( sdr. Down, palatoschizisul), deviația de sept, predispoziția genetică. Factori externi de risc sunt răcelile repetate, adenoiditele recidivante, frecventarea colectivității,  utilizarea biberonului, refluxul gatro-esofagian, fumatul pasiv, obezitatea, virozele respiratorii, condițiile de viață precare, poluarea,  iradierea.

Cum se stabilește diagnosticul?

Examenul clinic ORL complet poate stabili diagnosticul pozitiv.

Atunci când examenul clinic este neconcludent (deoarece uneori aspectul clinic poate fi de timpan normal) este de mare ajutor timpanograma. Această examinare se face cu un aparat numit timpanometru și măsoară presiunea din urechea medie. Se poate face începând de la vârsta de 6 luni. Deasemenea, pentru că această afecțiune se manifestă în primul rând prin scădere de auz, este necesară efectuarea unor teste de auz.

Există mai multe tipuri de examinări audiometrice, în funcție de vârsta pacientului. Mai frecvent se face audiogramă tonală la copii începând cu vârsta de 5-6 ani și inclusiv la adult. Potențialele evocate auditive și otoemisiunile acustice sunt teste utilizate cu succes în testarea auzului la pacienții ce nu cooperează (copii sub 5 ani, afecțiuni neuropsihiatrice). Absența otoemisiunilor acustice impune efectuarea unei timpanograme pentru stabilirea statutului urechii medii; dacă nu se evidențiază lichid sau alte modificări în urechea medie, se recomanda efectuarea de teste suplimentare de auz, pentru stabilirea unui diagnostic corect.

Cum putem preveni boala?

Putem preveni boala prin ajustarea factorilor externi și anume: alăptarea la sân minim 6 luni, evitarea biberoanelor și a suzetelor, eliminarea fumatului pasiv, eliminarea mucegaiului din locuința, căutarea unor creșe/grădinițe nu foarte aglomerate, îngrijirea copilului la domiciliu în episoadele de boală acută și convalescență și reintegrarea lui în colectivitate în stare de sănătate, curățarea corectă a nasului.

Există și varianta de vaccinare a copilului împotriva pneumococului, (se crede că este cel mai frecvent implicat în apariția otitei medii). Există 4  tipuri de vaccin: Prevenar heptavalent, care conține 7 antigene pneumococice polizaharidice; Synflorix, decavalent, care conține 10 tipuri de antigene pneumococice polizaharidice, Prevenar 13, 13-valent, care conține 13 tipuri de antigene pneumococice polizaharidice și vaccinul pneumococic polizaharidic 23-valent.Au indicație pentru vaccinarea antipneumococică la sugar și copilul mic Prevenar(între 2 luni-5 ani) și Synflorix( 2 luni-2 ani). Ideal este ca vaccinarea să se înceapă la vârsta de 2 luni.

Există și alte vaccinuri împotriva altor germeni încriminați în apariția otitei seroase, dar a căror utilitate nu a fost net dovedită și nu au fost introduse ca rutină în schemele de vaccinare.

Cum tratăm otita medie seroasă cronică?

Tratamentul poate fi medical sau chirurgical.

Tratamentul medical se poate face cu picături nazale decongestionante(cure scurte), insuflații tubare, crenoterapie( nebulizari sulfuroase, iodate) cu răspuns mai mult sau mai puțin favorabil atât imediat cât și pe termen lung. Deasemenea este important tratamentul afecțiunilor asociate precum alergia, refluxul gastro-esofagian (când este dovedit).

Tratamentul chirurgical se referă la evacuarea lichidului din urechea medie prin efectuarea unei incizii în membrana timpanică (miringotomie simplă) și evacuarea prin aspirare a lichidului, manoperă ce pe termen lung nu are rezultate foarte bune, existând șanse mari de reacumulare a lichidului. Astfel, pe lângă incizia în timpan , montarea unui aerator transtimpanic permite ventilarea urechii timp mai îndelungat, în ideea echilibrării presiunii dintre urechea medie și exterior, îmbunătățirea funcției trompei lui Eustache și refacerea mucoasei din urechea medie. Rezultatele pe termen lung sunt bune. Atunci când există și obstrucție nazală persistentă și respirație orală, se recomandă odată cu montarea aeratoarelor transtimpanice și efectuarea adenoidectomiei, pentru rezultate optime în timp.

Important de reținut este să vă adresați medicului atunci când sesizați orice scădere de auz, senzație de clipocit în ureche, când copilul spune că aude anumite zgomote (greieraș, muzică, etc…). Încercați să nu utilizați diverse leacuri de tipul usturoiului în ureche, conuri de ceară, coif de ziar aprins, etc… pentru că aceste mijloace nu doar că nu tratează dar pot produce alte probleme. Trebuie urmărit de asemenea dezvoltarea limbajului la copil, atenția și orice modificare sesizată trebuie investigată.

Aeratoarele transtimpanice

Posted on by
1

Urechea medie și aeratorul transtimpanic, grafică de BruceBlaus (Own work) [CC BY-SA 4.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0)], via Wikimedia Commons

Ce sunt aeratoarele transtimpanice?

Aeratoarele transtimpanice sunt mici tubulețe cu dimensiuni cuprinse între 1 și 2 mm, fabricate din silicon, teflon, titan, fluoroplast, etc… de obicei materiale biocompatibile. Au diferite forme, cel mai adesea se aseamănă cu un mosor.

Ce rol au aeratoarele transtimpanice?

Aeratoarele transtimpanice sunt folosite în tratamentul chirurgical al otitei medii seroase cronice (atunci când în urechea medie exista lichid sero-mucos vechi de peste 3 luni), atât la copil cat și la adult. Au rolul de a egaliza presiunea dintre urechea medie și presiunea atmosferică, asigurând o buna ventilație a casei timpanului și un drenaj optim al secrețiilor de la acest nivel precum și restabilirea funcției trompei lui Eustache. Deasemenea asigură un auz bun imediat, după montarea lor.

Când este recomandat să se monteze aeratoarele?

La copii se recomanda montarea aeratoarelor în cazurile cu otita seroasa cronică, cu durata mai mare de 3 luni, cu peste 3 acutizări în decurs de 6 luni, hipoacuzie de transmisie >35dB cauzată de prezența lichidului în urechea medie.

Vârsta minimă de la care se pot monta aeratoarele este de 1 an, dar se poate și mai devreme la copii cu dismorfie craniofacială din cadrul sindroamelor genetice, pentru a le asigura un auz bun și o dezvoltare normala a limbajului.

Pentru obținerea unor rezultate optime se recomandă ca odată cu montarea aeratoarelor să se efectueze și adenoidectomia (extragerea vegetațiilor adenoide, adică a „polipilor”), profitând de o singura anestezie generală. Evoluția ulterioară este net mai buna decât în situațiile când doar se montează aeratoarele.

La adult otita seroasă cronică este o entitate mai rar întâlnită decât la copil, fiind asociată cel mai adesea cu starea post-radioterapie (în tumorile capului) sau cu tumori ale nasofaringelui. În aceste situații se preferă montarea aeratoarelor de lungă durată.

Ce fel de anestezie implică montarea aeratoarelor?

Simpla montare a aeratoarelor transtimpanice la copil necesită analgosedare iar la adult și copilul mare se poate face cu anestezie locala, sub microscop sau cu ajutorul unor lupe sau cu ajutorul endoscopului.

Când pe lângă montarea aeratoarelor se face și intervenția de extragere a vegetațiilor adenoide și/sau micșorarea amigdalelor se recomanda anestezia generală cu intubație atât la copil cat și la adult.

Cât se mențin aeratoarele?

La copil, aeratoarele se evacuează spontan în majoritatea cazurilor. Se vor face controale periodice, inițial la câteva săptamâni postoperator apoi la 3-6 luni. Exista și situații când aeratoarul nu se evacuează spontan și atunci va fi extras de medic.

La adult, în otita medie cronică apărută după radioterapie aeratoarele se vor menține timp îndelungat (funcția trompei lui Eustache de a menține presiunea urechii medii fiind compromisă prin procesul de fibroză).

Ce se întâmplă după evacuarea aeratoarelor?

De cele mai multe ori, când aeratorul este evacuat spontan, membrana timpanică se vindecă spontan, rezultând un timpan integru și o ureche medie normal funcțională.

Se poate și că după evacuarea aeratorului, să revină otita seroasa și să fie necesara remontarea aeratorului (acest lucru e mai frecvent când exista patologie asociată ce întreține disfuncția tubară: alergii, deviații de sept, dismorfii craniofaciale, reflux gastro-esofagian, etc…)

Când aeratorul este evacuat  de către medic, rămâne o perforație ce va fi urmărită în timp chiar ani de zile deoarece tendința naturală este spre închidere spontana. În funcție de vârsta pacientului, se va practica sau nu o miringoplastie simplă. Dacă copilul este mic, se poate aștepta mai mult timp, deoarece urechea la copil este instabilă, și tentarea unei mirigoplastii la varsta mică poate duce la complicații mai degrabă decât la vindecare.

Complicații și sechele

Otoreea (scurgerea de secreții din ureche) poate fi tranzitorie postoperator, însă netratata se poate transforma în otoree cronică și otita medie cronică supurata. Tratamentul poate fi doar local prin aplicarea de picături auriculare sau pe cale generala în cazurile mai grave, ce nu răspund la tratamentul local.

Timpanoscleroza, atrofia membranei timpanice, pungile de retracție (zone ale membranei timpanice cu rezistența scăzută, ce se aspiră înspre cavitatea urechii medii datorită presiunii negative) sunt urmări ce pot să apară în timp, și după evacuarea aeratoarelor; apariția acestor sechele predispun pacientul la riscul de a dezvolta patologie otică și în următorii ani (adolescență, adult).

Perforația persistentă apare mai frecvent când aeratorul a fost îndepărtat de către medic. Când se evacuează spontan de obicei membrana timpanica se vindeca spontan. Se poate tenta miringoplastia simplă cu grasime/scotch/gelfoam, cu condiția ca funcția trompei lui Eustache sa fie integră, altfel poate apare rejetul grefei sau otita seroasa recidivanta.

Evacuarea prematura a aeratorului poate surveni dacă montarea nu a fost corecta, dacă a apărut un proces supurativ acut al urechii medii, dacă exista fenomene de atrofie a membranei timpanice preoperator.

Blocarea aeratorului cu secreții, ceara, cheag de sânge, țesut de granulație, polip. Se va încerca toaletarea mecanică sau prin instilații de picături auriculare sau chiar înlocuirea drenului.

Alunecarea drenului în urechea medie se întâmplă foarte rar; intraoperator se încearcă să se scoată afară, dacă se produce mai târziu, se poate lăsa pe loc și urmării periodic urechea.

Important este ca pe toată perioada prezentei aeratoarelor să nu intre apă în urechi, acestea se vor proteja cu dopuri de urechi (din ceară, silicon, burete, etc…). Deasemenea trebuie evitat scărpinatul în urechi cu degetul sau alte obiecte.

Orice scurgere din ureche trebuie sa fie examinată de medicul specialist și tratată corespunzător.

Orice scădere de auz trebuie diagnosticata, investigată și tratata corespunzător, auzul fiind unul dintre cele mai importante simțuri al omului, esențial pentru integrarea noastră în societate, în dezvoltarea limbajului expresiv și a comunicării. Atunci când este cazul, aeratoarele transtimpanice reprezintă o soluție simplă, rapidă și temporară pentru rezolvarea problemelor de auz. Mai mult, rezolvând problemele de auz la timpul potrivit, prevenim apariția altor boli mai complicate ale urechii, boli ce duc la scădere iremediabilă de auz.

Acest articol este scris cu scopul de a aduce informații avizate pacienților, pentru a accepta mai ușor și cu încredere sfaturile medicale, pentru a lupta împreună, medic și pacient, să prevenim boala, să promovăm sănătatea și bucuria de a trăi.

Refluxul gastro-esofagian şi afecţiunile ORL

Posted on by
1

Ce este refluxul gastro-esofagian (RGE)?

reflux-gastro-esofagian
Refluxul gastro-esofagian reprezintă ascensiunea conţinutului gastric în mod repetat şi anormal în esofag şi deasupra sa.

Există RGE fiziologic sau funcţional, ce apare mai ales după ce mâncăm şi se consideră nepericulos (fără simptome esofagiene sau modificări endoscopice la esofagoscopie).

Există RGE patologic când se însoţeşte de simptome şi semne gastro-intestinale sau extra gastro-intestinale şi care se numeşte Boala de reflux gastro-esofagian (BRGE).

Cum se manifestă refluxul?

Semne şi simptome gastro-intestinale: greaţă, regurgitare, dificultate şi  durere la înghiţre, necesitatea de curăţare a gâtului, senzaţie de nod în gât, creştere necorespunzătoare la copii.

Semne şi simptome extra gastro-intestinale: tuse cronică, wheezing (respiraţie şuierătoare de cauza pulmonară), răguşeală, stridor(sunet şuierător al respiraţiei specific în cazurile de spasm al laringelui), laringite recidivante, faringite recidivante, rinoree posterioară (secreţie nazală care se scurge prin spatele nasului), apnee în somn, otită, otalgie(durere resimţită în ureche), eroziuni dentare.

Arsurile la stomac sunt rare, detaliu bine de reţinut, pentru că majoritatea pacienţilor când aud că au leziuni de reflux în sfera ORL spun că nu cred, pentru că nu au arsuri la stomac. Aşadar, refluxul gastro-esofagian cu manifestări în sfera ORL nu se însoţeşte de arsuri la stomac. Deasemenea există şi reflux evidenţiat paraclinic (prin diverse investigaţii) şi fără manifestări ORL.

Ce se întâmplă când există reflux?

Conţinutul gastric urcă în esofag, de aici ajunge în laringe iritând mucoasa acestuia şi producând tulburări de sensibilitate la acest nivel. Lipsa sau scăderea sensibilităţii laringiene duce la fenomene de aspiraţie, implicit tuse şi spasm laringian, mişcare paradoxală a coardelor vocale. Pot apărea şi alte leziuni la acest nivel cum ar fi: granulomul laringian, stenoza subglotică (regiunea de sub coardele vocale), pahidermia interaritenoidiană (depozite albicioase în partea posterioară a laringelui), fereastră glotică secundară, răguşeală, disfonia (modificare temporară sau permanentă a timbrului şi intensităţii vocii).

Conţinutul gastric ajuns în faringe cauzează o creştere şi îngroşare a secreţiei de mucus la acest nivel (cu scop de a proteja mai bine mucoasa faringiană de aciditatea conţinutului gastric), parestezii şi variate senzaţii supărătoare (arsura, înţepătura, gâdilitura), pacientul îcercând mereu să îşi cureţe gâtul pentru a îndepărta flegma şi senzaţiile neplăcute.

La nivelul rinofaringelui (partea din spatele nasului) şi a regiunii posterioare a foselor nazale poate să apară o imflamare a mucoasei şi secreţie vâscoasă (tot ca mod de apărare locală), pacientul resimţind senzaţia de mucozităţi ce merg din nas în gât şi necesitatea de a le elimina. Refluxul la nivelul rinofaringelui poate întreţine sinuzitele cronice şi rinitele cronice hipertrofice (la adult) şi otitele medii (la copil).

Refluxul la copii

Dintre factorii favorizanţi ai RGE la copil :

  • prematuritatea – copiii nascuţi prematur îşi dezvoltă capacitatea de a înghiţi progresiv, în functie de starea respiratorie şi neurologică
  • particularităţi anatomice la copil: la copiii mici esofagul este strict intratoracic, lipsind porţiunea abdominală, aceasta dezvoltându-se pe parcursul creşterii. Deasemenea locul de unire a esofagului cu stomacul la copil este sub un unghi de 180 grade, ceea ce favorizează refluarea conţinutului gastric în esofag şi mai sus.
  • alergia la proteinele laptelui de vacă: s-a costatat că la aceşti copii se produce o dismotilitate a esofagului, cu relaxarea sfincterului esofagian inferior şi facilitarea refluxului.
  • malformaţiile congenitale sau dobandite
  • tulburări neurologice

Asocieri ale RGE la copil

RGE la copil poate să determine: fenomene de apnee în somn şi sindromul de moarte subită prin aspirarea în calea aeriana a conţinutului refluat; pneumonii de aspiratie, agravarea astmului bronşic, mişcarea paradoxală a coardelor vocale ( se închid în inspiraţie şi se deschid în fonaţie), laringospasmul, laringomalacia, laringite recidivante, granulom laringian, stenoza subglotică, faringita recidivantă, otita medie recurentă, sindromul de obstrucţie nazală persistentă.

La nivel sistemic, RGE poate să determine anemie, lipsa creşterii sau întarzieri de creştere, tulburări de supt, colici, agitaţie, somn întrerupt, neodihnitor.

Refluxul la adult

Factori favorizanţi ai RGE la adult şi varstnic:

  • gastrita, ulcer, hernie hiatala, obezitate
  • afecţiuni neurologice
  • după anumite intervenţii chirurgicale
  • afecţiuni maligne (tumori)

Asocieri ale BRGE la adult:

  • BRGE la adult poate determina: pneumonii de aspiraţie (mai ales la varstnici şi pacienţi îndelung spitalizaţi), laringospasm, mişcare paradoxală a coardelor vocale, fenomene de asfixie tranzitorie, tuse cronică, disfonie, parestezii faringiene, faringită cronică atrofică, rinită cronică, sinuzită cronică (rareori).
  • La nivel sistemic, BRGE poate determina: cancerofobie, nelinişte, oboseală cronică, scădere în greutate, lipsa apetitului, anemie.

Diagnosticul BRGE

Diagnosticul se face pe baza istoricului şi a investigaţiilor: impedanţă esofagiană, Ph-metrie, bariu-pasaj, analiza lichidului de spalatură bronşică, esofagoscopia, ecografia, examen ORL complet, proba terapeutică medicamentoasă.

Alegerea metodelor de diagnostic se face de catre medic în funcţie de pricepere şi posibilităţi. Nu este necesar să se facă toate investigaţiile odată pentru stabilirea diagnosticului, de obicei începându-se cu metodele mai puţin invazive şi ajungându-se la cele minim invazive dacă este cazul.

Tratamentul Refluxului gastro-esofagian

Este extrem de important să se înţeleagă două aspecte:

  1. tratamentul medicamentos nu ţine loc de dietă, deci trebuie asociate dieta şi stilul de viaţa cu tratamentul medicamentos
  2. RGE este o afecţiune cu evolutie îndelungată, motiv pentru care o singură cură de tratament nu este suficientă. Trebuie facute reevaluări regulate şi stabilit de către medic dacă trebuie repetat sau nu, iar stilul de viaţa şi dieta trebuiesc să continue şi după dispariţia simptomelor şi încetarea tratamentului medicamentos.

La copilul mic este important de respectat indicaţiile igieno-dietetice timp îndelungat (chiar şi 1-2 ani) deoarece aici intervine şi factorul de creştere şi maturizare a tubului digestiv, aceasta făcându-se în timp şi cu răbdare.

Aşadar, tratamentul BRGE cuprinde:

  • regimul igieno-dietetic: mese mici şi repetate, evitarea alimentării cu cel putin 3 ore înainte de culcare, evitarea băuturilor carbogazoase, evitarea consumului de alcool şi/sau cafea în exces, a prăjelilor, grăsimilor şi a condimentelor în exces. La copil se poate administra lapte diluat cu zeama de orez, a se evita sucul de fructe şi făinoasele în exces iar fructele se pot administra coapte.
  • pozitia anti-reflux prin ridicarea capului patului cu 10-15 grade la nou-nascuţi şi sugari mici. La sugarii mai mari( peste G=10kg), copii şi adulţi se va ridica la 30-45 grade; se recomanda să se evite pernele.
  • tratament medicamentos: prokineticele (stimulează motilitatea esofagiana şi gastrică şi întăresc sfincterul eso-gastric) şi antiacidele.
  • tratament simptomatic al afecţiunilor asociate: toaletarea zilnică a foselor nazale cu soluţii saline (apă de mare izotonă, ser fiziologic) la copii mici, clătirea gatului cu apă sau soluţii de bicarbonat după episodul de reflux, tratamentul otitei, sinuzitei, rinitei hipertrofice (atunci când este cazul)

Tratamentul medicamentos se poate face ani de zile în cicluri de cate 2-3 luni cu pauză, boala având o evoluţie periodică.

La copiii mici tratamentul se face pe perioade mai lungi de timp.

Tratamentul chirurgical (fundoplicatura Niessen) se face în situaţii în care simptomele severe apar odată cu întreruperea tratamentului sau cand controlul medicamentos este imposibil.

Schimbarea stilului de viata şi dieta sunt masuri pe care le poate aplica fiecare.

Tratamentul medicamentos şi/sau chirurgical trebuie să fie indicat de catre medic, în urma stabilirii diagnosticului. Nu vă autodiagnosticaţi, nu mergeţi la farmacie să cereţi „ceva de gât” sau „ceva de stomac” sau „ceva de nas” sau „ceva de ureche” pentru că riscaţi să vă neglijati boala, să o trataţi necorespunzator şi să mergeţi pe o pistă greşită. Cu cât sunteţi diagnosticaţi mai corect, cu atât mai bine. Aşadar, cereţi sfatul medicului ori de câte ori este necesar.

Apneea in somn

Posted on by
2

Ce este apneea obstructiva in somn?

apneea-in-somn

Cred ca nu exista casa in care sa nu fie cel putin un „sforaitor” si de aceea mi-am propus sa va explic cat mai pe inteles ce probleme pot aparea in timp datora te apneei de somn.

In general, termenul de Apnee obstructiva in somn se refera strict la oprirea respiratiei in timpul somnului (cateva secunde la copil, minim 10 secunde la adult) insa exista stari precursoare acestui fenomen, precum snorringul (sforaitul) sau sindromul de hipoventilatie restrictiva nocturna (cand scade ritmul respirator si cresc pauzele dintre respiratii fara a fi asociata vreo afectiune pulmonara).

Toate cele trei stari duc in timp la scaderea comfortului de viata. Pacientii pot fi la orice varsta, de la copii foarte mici la foarte varstnici. Ma voi referi in continuare la pacientii pediatrici.

Foarte des aud parinti care spun ca pruncul lor sforaie sau chiar mai mult, are momente cand respira foarte greu sau chiar se opreste complet din respirat pentru cateva secunde.

La ce trebuie sa fie atenti parintii?

  • in timpul somnului trebuie urmarit daca copilul doarme cu gura deschisa, daca sforaie, daca se modifica ritmul respirator in sensul raririi ritmului sau chiar oprirea pentru cateva secunde a respiratiei (chiar si numai 3-5 sec).
  • fenomenele descrise mai sus se insotesc de hipoxie (scaderea aportului de oxigen) sau chiar anoxie (lipsa totala de oxigenare) in cazurile de apnee cu scaderea concentratiei de oxigen in sange  si tulburari ale schimburilor gazoase (intre oxigenul care trebuie absorbit si dioxidul de carbon ce trebuie eliminat) la nivel celular.
    Desigur, nu va simti copilul fix cum sufera celulele din cauza scaderii oxigenarii insa se va manifesta prin: somn neodihnitor cu treziri frecvente, transpiratii nocturne, agitatie, dormitul in diferite pozitii, enurezis (face pipi in somn, la o varsta la care nu mai este normal sa se intample asta), efort repirator crescut cu modificari ale cutiei toracice.
  • in timpul zilei urmariti daca copilul  respira pe gura, daca prezinta obstructie nazala , voce nazonata, dureri de cap la trezirea din somn, somnolenta, oboseala si irascibilitate, agitatie psiho-motorie.

Pe termen lung, pe fondul oxigenarii insuficiente a sangelui, pot sa apara: complicatii cardiopulmonare, dificultati de dezvoltare , tulburari neurocognitive si de comportament (hipereactivitate, agresivitate, deficit atentional, deficit de invatare si concentrare).

Cu alte cuvinte, scade drastic calitatea vietii atat a copilului cat si a parintilor.

Care sunt cauzele ?

  • hipertrofia adenoidiana (marirea in volum a „polipilor” sau mai corect a amigdalei faringiene sau a vegetatiilor adenoide) si amigdaliana este una dintre cele mai frecvente cauze;
  • anomaliile craniofaciale: forma si dimensiunea maxilarului, a mandibulei, a limbii. Aceste anomalii se pot asocia cu afectiuni ale sistemului nervos central cu afectarea tonusului faringian. In aceste cazuri, fenomenele de apnee pot persista si dupa adenoamigdalectomie;
  • apneea obstructiva brusc instalata asociata afectiunilor acute cu hipertrofie acuta a tesutului limfatic orofaringian (mononucleoza infectioasa, diferite tumori) sau in rinita alergica.
  • boli metabolice, obezitatea

Ce sa facem?

Daca ati constatat prezenta manifestarilor descrise mai sus la copilul dumneavoastra, este bine sa mergeti la medic (pediatru, ORL-ist, pneumolog) pentru a fi corect diagnosticati.

Este important ca diagnosticul sa fie pus cat mai precoce, pentru a se lua masuri terapeutice si pentru a preveni aparitia complicatiilor.

Diagnosticul se pune pe baza anamnezei (ceea ce relatati dvs. despre copil), a examenului clinic, a polisomnografiei ( inregistreaza undele creierului, nivelul oxigenului din sange, ritmul inimii si al respiratiei, precum si miscarea ochilor si picioarelor, din timpul somnului, monitorizeaza etapele si ciclurile somnului pentru a identifica daca si cand modelul somnului este intrerupt si de ce).
Polisomnografia se face de obicei intr-o unitate medicala specializata, intr-un spital sau un centru pentru afectiuni legate de somn; nu se practica de rutina in tara noastra, se face in situatii precum: anomalii craniofaciale, afectiuni neuromotorii, boli sistemice asociate, la pacienti cu istoric incert, in urmarirea postoperatorie a pacientilor la care simptomatologia persista mai mult de 4-6 saptamani postoperator (pacienti cu cord pulmonar cronic, varsta sub 1 an, pacienti cu sidrom apnee in somn severa)

Ce se intampla fara tratament?

Fara tratament, evolutia este una lenta spre instalarea complicatiilor: cord pulmonar cronic, cu marirea inimii drepte, deficit sustinut de atentie, dificultati de invatare si concentrare. Deasemenea s-au facut studii care sustin ca persoanele care sufera de obstructie respiratorie cronica in primii ani de viata, netratate, la maturitate vor dezvolta hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca, apnee in somn in proportie mai mare decat populatia generala.

Ce variante terapeutice avem la dispozitie?

Tratamentul poate fi chirurgical si exista mai multe proceduri care se pot efectua, de la caz la caz:

  • adenoidectomia singura sau asociata cu amigdalectomia, de departe este metoda cea mai raspandita
  • reductia amigdaliana prin radiofrecventa sau amigdalotomia este o metoda mai noua, cu rezultate bune
  • uvulopalatofaringoplastia se practica mai frecvent la adulti, la copii insa doar in anumite cazuri ce asociaza deficit neuromotor si la care simpla adenoamigdalectomie ar fi insuficienta.
  • chirurgia de reducere a limbii-la pacientii cu macroglosie(sindrom Down, sindrom Beckith-wiedeman, hipotiroidism)
  • traheostomia
  • chirurgia de corectare a anomaliilor craniofaciale ( tehnici de avansare a mandibulei, suspensia limbii)
  • tratamentul chirurgical al : atreziei/stenozei choanale, deviatiei de sept, tumorilor nazale

Tratamentul conservativ, nechirurgical vizeaza:

  • imbunatatirea respiratie prin sisteme de ventilare cu presiune pozitiva controlata in timpul somnului;
  • suplimentarea oxigenului in timpul somnului
  • administrare de corticosteroizi in afectiunile acute infectioase(mononucleoza infectioasa) sau alergice(rinita alergica);
  • tratament ortodontic
  • scadere in greutate

De retinut este faptul ca lipsa de oxigenare este periculoasa, ducand in timp la scaderea comfortului de viata. Orice tulburare respiratorie trebuie investigata, diagnosticata si tratata de catre medic, cu colaborarea parintilor.

Zona Zoster

Posted on by
Răspunde

Ce este Zona Zoster?

Zona Zoster este o infectie virala, cauzata de acelasi virus care da varicela la copii (in cazurile fericite, caci mai nou si adultii fac varicela si fac forme mult mai grave). Acest virus se cantoneaza intr-un ganglion nervos si atunci cand adultul are imunitatea scazuta un timp mai indelungat din diverse motive (afectiuni cronice, procese neoplazicce, tratament imunodepresiv, SIDA) se reactiveaza si produce boala.

Cum se manifesta Zona Zoster in zona capului si gatului?

In primul rand trebuie sa stiti  ca prima data apare durerea vie, fulguranta, ca o arsura sau intepatura, poate trezi pacientul din somn sau nu il lasa sa doarma,  +/_ hiperestezie (sensibilitate crescuta la atingerea pielii din zona afectata) in teritoriul deservit de nervul afectat, iar la cateva ore apare o eruptie eritemato-veziculoasa care va evolua in urmatoarele zile exact ca si varicela, cu formare de cruste care se vor usca si vor cadea. Tot acest proces se desfasoara in 14-21 zile.

In al doilea rand, este important de stiut ca manifestarile respecta partea deservita de nervul afectat si linia mediana (frunte, nas, barbie), adica nu vom face Zoster la ambele urechi in acelasi timp, nu vom surzi la ambele urechi in acelasi timp si nu ne va cadea decat jumatate de fata.

Exista 2 forme de manifestare clinica in zona capului si gatului: pe traiectul nervului trigemen si pe traiectul nervului facial.

Zona Zoster trigeminala : durerea si eruptia apar pe ramura oftalmica a nervului trigemen, mai exact la nivelul pleoapelor, a fruntii si se poate insoti frecvent de Keratita(este necesar si consultul oftalmologic)

Sindromul Ramsey Hunt: afecteaza nervul facial, iar eruptia se extinde la nivelul pavilionului urechii, a timpanului (mergind uneori chiar si cu perforatie, dar care la fel de bine se poate inchide spontan odata cu vindecarea). In paralel cu leziunile cutanate se poate sa ne cada fata :), adica sa se instaleze pareza faciala periferica, sa surzim temporar, sa ametim, sa ne sune urechea, sa nu mai simtim bine gustul alimentelor si sa plangem in timp ce mancam (hiperlacrimare in timpul masticatiei).

Mai existe 2 forme de Zona Zoster descrise in literatura, pe care doar le voi aminti:ZZ toracica  sau abdominala si ZZ diseminata(eruptia apare haotic, pe tot corpul, ca si varicela).

Tratamentul Zonei Zoster

Ceea ce voi scrie despre tratament nu tine loc de consultatie si asta inseamna ca trebuie sa va prezentati la medic pentru diagnostic.

Voi incerca sa explic tratamentul ca sa inteleaga fiecare rolul lui.

Se recomanda ca si tratament etiologic (cauzal) un preparat antiviral( acyclovir-de prima intentie, iar daca raspunsul este inadecvat, in caz de boala recidivanta sau in forma diseminata se recomanda Famcyclovir, Valacyclovir). Ca si tratament de sustinere este recomandat tratamentul cu imunostimulatoare pentru cresterea imunitatii, si cel mai important poate este tratamentu durerii cu antialgice ( de preferat injectabile deoarece durerea zosteriana este rezistenta la antialgicele obisnuite) si sedative usoare (deoarece durerea cauzeaza anxietate)

Este esentiala inceperea precoce a tratamentului durerii  odata cu cel antiviral si de sustinere. Deasemenea, in cazurile de pareza faciala si surditate se vor administra vitamine neurotrofice, cortizon si vasodilatatoare, iar pe leziunile tegumentare se poate aplica unguent cu acyclovir. In cazurile de otita supurata se va face toaleta zilnica si se va feri atat urechea cat si leziunile tegumentare de contactul cu apa (urechea se va vindeca cu greu, iar la nivelul pielii pot ramane mici cicatrici pe locul crustelor). In cazurile de Keratita ( lacrimare, durere, congestie pericorneana, scaderea acuitatii vizuale, fotofobie)
se recomanda consultul oftalmologic si tratament coonform indicatiilor acestuia.

Ce nu se indica: Cortizonul local sau general (exceptie sunt cazurile de paralizie faciala si surditate)si de asemenea tratamentul antibiotic ( exceptie sunt cazurile complicate cu suprainfectie bacteriana)

Durerea din faza acuta se poate transforma in Nevralgie postzosteriana rebela la antialgicele uzuale si poate sa dureze la aceeasi intensitate luni de zile de la debutul bolii. Asadar terapia durerii se va face a la long, cu antialgice si sedative prescrise de neurolog, pana la cedarea simptomatologiei.

Prevenirea Zonei Zoster

In ultimii ani este tot mai en vogue vaccinarea, prin urmare si pentru virusul acesta exista un vaccin specific, asemanator cu cel pentru varicela.

Prognostic

Prognosticul bolii este in functie de momentul diagnosticului si al instituirii terapiei; asadar cu cat se incepe mai repede tratamentul parezei faciale (in primele 3 zile de la debut) cu atat mai mari sunt sansele de recuperare. Aceeasi regula este valabila si pentru celelalte manifestari din cadrul bolii.

Corpii straini nazali

Posted on by
Răspunde

Corpii straini nazali se intalnesc cel mai adesea la copii. Din joaca , din curiozitate, acesti isi introduc diverse obiecte mici in nas sau in ureche. Prin urmare, nu lasati copilul nesupravegheat si nu lasati la indemana copilului baterii de ceas, pixuri, radiere, agrafe pentru hartie, inele de chei, hartie igienica, burete(din perne), alune, nuci, margele, boabe de fasole, monede,  de fapt orice obiect mic ce poate fi introdus in gura, nas sau ureche.

Stiu ca multi copii locuiesc majoritatea timpului in comunitate(cresa, gradinita) si se poate sa nu fie prinsi in flagrant ( fie din neatentia personalului, fie pentru ca micutii stiu intuitiv ca fac ceva nepermis si totusi curiozitatea…ii face sa se fereasca de privirile adultilor  in timpul operatiunii).

Cum ne dam seama ca micutul a introdus ceva in nas?

Corpii straini nazali sunt in marea majoritate  a cazurilor unilaterali. Odata patruns in nas, corpul strain produce un sindrom acut de obstructie nazala cu senzatia de mancarime, stranut, secretii seroase si lacrimare unilaterala, iar in evolutie se pot complica cu sangerare nazala unilaterala, secretii muco-purulente, urat mirositoare (uneori aparitia mirosului urat este cel care aduce pacientul la medic).

Cum tratam corpii straini nazali?

Ca si tratament, este bine sa nu va incercati puterile la domiciliu, sa incercati sa aspirati cu batista bebelusului sau sa bagati betisoare de urechi in nasul copilului  in incercarea de a pescui corpul strain (dupa marturisiri ale unor parinti).  Este indicat sa va prezentati de urgenta la specialistul ORL, sau macar la medicul de familie(dar daca acesta va spune ca trebuie sa implineasca copilul 18 ani ca sa i se scoata din nas ce si-a introdus, va rog insistent sa mai cereti o parere si specialistului – am intalnit un asemenea caz care avea in nas o rotita de la o masinuta si a asteptat de la varsta de 5 ani pana la 21 ani ca sa i se poata scoate!!! sfatuit fiind de medicul de circa).

Extragerea corpilor straini nazali se face dupa prealabila curatare a nasului de secretii prin aspirare, decongestionare a mucoasei cu substante specifice si evidentierea corpului strain; apoi cu ajutorul unui stilet butonat se va fixa corpul strain pe deasupra lui si va fi tras in afara de-a lungul planseului nazal pana la orificiul narinar. Daca se va folsi pensa pentru extragerea corpului strain exista posibilitatea ca acesta sa scape din pensa si sa alunece in spate spre rinofaringe si de aici  spre caile respiratorii inferioare.

Ce urmeaza?

In ceea ce priveste urmarile corpilor straini nazali , acestea sunt in functie de momentul depistarii, de forma si de natura corpilor straini. Prin urmare, cu cat sunt diagnosticati si extrasi mai rapid si mai corect, cu atat riscul de tulburari morfofunctionale va fi mai mic. Necunoscuti sau uitai in nas (deoarece dupa primele simptome zgomotoase copilul nu a mai simtit nimic), corpii straini pot produce iritatia mucoasei, se pot hidrata (bobul de fasole) sau se acopera de un depozit calcaros care in timp se va transforma intr-un rinolit (piatra) si care in timp produce o suprainfectie locala cu secretii purulente urat mirositoare care vor aduce pacientul la medic in final.

Dupa ce ati scapat de „bucurie” este bine sa  faceti toaleta nasului cateva zile dupa  eveniment cu apa de mare sterila /ser fiziologic/ apa salina preparata la domiciliu (3×2 puff/zi 3-4 zile). Daca au existat leziuni mucoase, se poate adauga si vitamina A uleioasa pentru a ajuta vindecarea mucoasei. Daca a existat o suprainfectie este necesara asocierea antibioterapiei sistemice.

Prevenirea acestor accidente se face discutand si explicand mereu copilului ca nu are voie sa introduca obiecte in nas, gura, ureche si sa nu ziceti ca degeaba spui copilului ca doar e mic si nu pricepe, eu cred in sintagma care spune ca „repetitia este mama invataturii”.

Alaturi de copii, mai exista batranii si pacientii cu boli neurospsihice care au obiceiul de a-si introduce obiecte straine in nas. Asadar atentie si la acesti pacienti la risc si ajutati prezentarea lor la specialist in timp  util. Tratamentul este acelasi.

Deoarece aspiratia corpului strain nazal in caile respiratorii inferioare reprezinta o complicatie de temut, insist asupra prezentarii pacientilor in servicii specializate pentru tratament de urgenta.

„Polipii” copilului: ce sunt si cum ii tratam?

Posted on by
2

adenoid_faceMulti parinti sunt trimisi la specialistul ORL pentru a afla daca  micutul lor are sau nu „polipi” . Acesti „polipi” se numesc in realitate vegetatii adenoide si sunt formati din tesut limfatic (de aparare) situat in spatele nasului. Acest tesut se inflameaza ori de cate ori copilul raceste, fiind, ca si amigdalele , o prima poarta de aparare impotriva microbilor. Prin urmare cu cat copilul raceste mai des, cu atat mai mult exista posibilitatea ca aceste vegetatii adenoide sa se mareasca si prim marirea lor sa produca obstructie nazala ( adica imposibilitatea de a respira pe nas) precum si secretii mucoase sau muco-purulente abundente, sforait, respiratie orala, otita medie congestiva sau seroasa, etc…

In mod obisnuit, vegetatiile adenoide regreseaza/involueaza cu cresterea copilului, ajungand ca la 15-17 ani sa fie ca si cum nu au fost. In mod particular, exista persoane asa zis „limfatice” care prezinta o predispozitie spre inflamarea cronica a vegetatiilor adenoide, a amigdalelor; acesti copii dezvolta Adenoidita cronica, adica inflamarea permanenta a vegetatiilor adenoide (nu doar in episodul de boala acuta), care in timp prin obstructia nazala pe care o produc si implicit hipoxia rezultata, creeaza probleme in dezvoltatrea psihosomatica a copilului. Copilul dezvolta rahitism, malformatia toracelui in carena, malformatia faciesului: „facies adenoidian” ( prognatism maxilar, gura cascata, ochi incercanati, infundati in orbita,  bolta palatina ogivala, dinti vicios implantati). Deasemenea micul pacient prezinta deficit de atentie si intarziere in dezvoltarea intelectuala .

Ce ne facem cu un copil care receste frecvent?

In primul rand, nu e bine sa se faca abuz de antibiotice(adeseori aud parinti care imi spun ” eu merg la medicul de familie si ii spun ce antibiotic sa imi scrie”). Apoi trebuie acordata multa atentie igienei nasului (invatati copilul sa isi sufle nasul, pe rand, fiecare nara in parte, si folositi aspiratorul doar cand nu se poate altfel), precum si a mediului in care tinem copilul ( lasati casa la aerisit!  uscati rufele in balcon, nu in casa; faceti dus copilului, nu baie si cel mai important Nu duceti copilul in gradinita/cresa ; tineti-l acasa pana se face bine, insemnand ca nu mai este febril, nu mai are secretii nazale , se poate odihni , nu tuseste ).

Pe langa igiena locala care este esentiala in reusita tratamentului, exista tratamentul medicamentos cu antiinflamatoare(ibuprofen), mucolitice(variante naturiste: sinupret, sinus stop sau variante de sinteza: mucosolvan junior, erdomed, fluimucil, acetilcisteina, humex), dezinfectante locale nazale(apa de mare), decongestionante nazale( vibrocil, bixtonim xylo, nasic, in concentratii adaptate copiilor, si fara a depasi 7 zile de utilizare), solutiile cu antibiotice pentru instilatii nazale(maxitrol, betabioptal)-acestea din urma eu evit sa le recomand deoarece au in compozitie metil celuloza, derivat glucidic, care de altfel reprezinta si un bun mediu de cultura pentru bacterii, prin urmare nu vad beneficiul, sa nu mai mentionez ce gust au  – va poftesc sa le incercati ! Aceeasi teorie o vad valabila si in cazul dropsurilor de supt pentru gat: mult zahar, multe calorii, ceva anestezina care produce oarecare ameliorare temporara si cam atat.

Tratamentul antibiotic este recomandat la temperatura peste 38,5 , care nu se amelioreaza fara antitermice, si este bine sa va fie recomandat de medic si nu dvs. sa il recomandati medicului.

Tratamentul chirurgical intra in discutie atunci cand episoadele de adenoidita acuta se complica cu otita medie acuta (mai mult de 4 episoade/sezon)pana la 4 ani; dupa 5 ani sunt mai vizibile semnele de facies adenoid,  oboseala si neatentia copilului. Se poate realiza in anestezie generala sau locala, in functie de serviciul la care va adresati. Spitalizarea dureaza putin timp, iar ingrijirea postoperatorie poate fi acordata si de catre familie: alimentatie cu alimente semisolide, la temperatura potrivita, igiena nasului si gatului.

Dar sa nu credeti ca operatia rezolva pe veci problemele! Aceleasi probleme de igiena se impun in continuare, si in plus copilul trebuie educat sa respire pe nas( el fiind obisnuit pe gura pana la operatie); exista exercitii specifice pentru dezvoltarea si tonifierea muschilor respiratori, pe care trebuie sa le exerseze copilul. Deasemenea, atat la cei adenoidectomizati cat si la cei neoperati, este important sa fie dusi atat vara cat si iarna la munte iar vara la mare (Marea Neagra e de preferat altor locatii exotice din cauza aerosolilor pe  care ii produce), in statiuni de deal cu ape sarate, sulfuroase(Tusnad, Govora, Herculane). Vitaminoterapia si preparatele ce ajuta la cresterea imunitatii sunt deasemenea de real folos. Deasemenea si poate cel mai important aspect este stilul de viata in cadrul familiei: alimentatia cat mai naturala, cu alimente proaspete, preparate in casa, cat mai putin fast- food, cat mai putine dulciuri, evitarea expunerii copiilor la fumul de tigara (al parintilor), si insist asupra igienei nasului, a aerisirii casei si a respectarii perioadelor de boala si de convalescenta ale copilului(o refacere completa dupa un episod de boala va face un copil mai rezistent).

Pentru decizia tratamentului potrivit va rog sa va adresati medicului de familie si specialistului.

Edemul de lueta (inflamarea acuta a omusorului din gat)

Posted on by
1

In ultima perioada, nu rare au fost cazurile de edem acut al omusorului.

Exista mai multe cauze, dar eu vreau sa vorbesc in acest articol despre situatiile declansate de abuzul alimentar.

DA! abuzul alimentar poate duce la instalarea Edemului acut de lueta, edem care poate deveni periculos prin extinderea la regiunile invecinate(laringe), putand provoca insuficienta respiratorie acuta.

Cand ma refer la abuz alimentar ma gandesc la mancat mult cantitativ si calitativ(amestec de mancaruri), gras si udat cu „ceai popesc” sau tarie.  Toate aceste combinatii provoaca reflux alimentar hiperacid care produce o reactie chimica precum o arsura asupra mucoasei faringiene si duce la edemul acut al acesteia  (luetei=omusorului). Asemenea rectie poate produce si varsatura .

Ca si simptome , pe langa starea de rau general data de hiperalimentatie, veti simti ca aveti ceva umflat in gat ( omuletul poate ajunge pana la 3-4 cm)care va doare, va inneaca, simtiti ca nu aveti destul aer.

Ce sa nu faceti: nu trageti gatul, nu strigati, nu va bagati degetele pe gat sa incercati sa scoateti ce v-a crescut acolo, nu pierdeti timpul ci prezentati-va in serviciul de urgenta pentru a fi examinat si a primi tratament de urgenta (eventual internare in functie de gravitatea simptomatologiei).

Ca masuri generale de preventie/tratament va recomand: evitarea abuzurilor alimentare; consumarea cu moderatie a bauturilor alcoolice, carbogazoase, reci; mancati incet si mestecati bine alimentele; in perioada de boala evitati orice alimente dure; preferati mancarurile moi, pastoase, piureurile, supele; evitati fructele si legumele acide, de preferat bananele, merele coapte, sucul de morcovi crud.

Alaturi de masurile igieno-dietetice in general se recomanda un antibiotic(amoxicilina si acid clavulanic), un antiinflamator steroidian (insotit de dieta fara sare) si un protector gastric (inhibitorii de pompa de protoni-omeprazol, lansoprazol, esomeprazol…)

Cum am spus deja, repet ca trebuie sa va adresati serviciului de urgenta pentru orice semn de sufocare sau imposibilitate de inghitire (disfagie).

Dopurile de ceara

Posted on by
Răspunde

De ce fac dopuri de ceara in urechi?

Una din cele mai frecvente intrebari pe care o adreseaza pacientii atunci cand sunt diagnosticati cu dop cerumen  auricular este: „cum e posibil sa am dop de ceara , pentru ca eu ma curat zilnic cu betisoarele speciale de urechi?”

In general cu betisoarele de urechi este bine sa curatam doar pavilionul auricular si vestibulul auricular (adica exact orificiul de intrare in conductul auditiv). Nu este voie sa intram in conductul auditiv cu betisorul din mai multe motive:

1. impingem cerumenul inspre timpan, manevra care favorizeaza formarea dopului sau chiar aplicarea direct pe timpan a cerumenului , facand dificila indepartarea acestuia chiar si de catre specialist.

2. se pot produce leziuni de grataj (scarpinatu’:)) la nivelul tegumentului din conductul auditiv, favorizand infectiile cu germenii de vecinatate (otita externa difuza).

3. se pot intampla accidente ca: perforarea timpanului, luxarea lantului osicular din casa timpanului si chiar fisuri de fereastra ovala cu modificari vestibulare si care pot necesita tratament chirurgical.

Pe de alta parte, exista o orecare predispozitie spre a face dopuri de cerumen la pacientii cu diverse patologii asociate in sfera ORL, care se insotesc de tulburari de ventilatie  a urechii (deviatia de sept, rinitele cronice, vegetatiile adenoide hipertrofice – in popor sub denumirea de polipi-, otitele cronice, etc…).

Cele mai frecvente simptome sunt:

-senzatia de ureche infundata (debutata de multe ori brusc dupa dus/baie/piscina)

-senzatia de corp strain in ureche (care in functie de cum se misca, infunda sau desfunda auzul)

-senzatia de durere / presiune, localizata sau difuza .

Tratament

Ca si tratament, multi pacienti se adreseaza in prima faza farmacistului, care desigur, recomanda un spray auricular, cu care pacientul se da fara a obtine vreo ameliorare, ci din contra, urechea se infunda si mai tare.(nu vreau sa critic vreo firma anume, insa uitati-va doar pe ingredientele acestor spray-uri auriculare si ganditi-va dumneavoastra cum e posibil sa dizolve ceara apa de mare sau chiar alcoolul?)

Dupa ce s-au infundat bine urechile, pacientii se prezinta la medic. Aici sunt consultati si  diagnosticati . In functie de vechimea dopului se recomanda inmuierea acestuia cu ulei caldut(alimentar),sau cu o solutie auriculara medicamentoasa (daca este o otita cronica cu dop)si pacientul revine pentru spalatura sau aspiratie(daca este otita cronica cu dop).

Ceea ce trebuie sa retineti este ca: nu aveti voie sa umblati in ureche cu betisoare; daca timpanul a fost vreodata spart, sau urechea operata nu acceptati sa vi se faca spalatura auriculara; daca stiti ca faceti dopuri in urechi, inainte sa mergeti la spalatura inmuiati dopul cu ulei caldut(3×5 pic/zi, 2 zile); in general, persoanele predispuse la dopuri auriculare este bine sa faca un control ORL tot la 6 luni;

Ce sa fac sa  nu mai fac dopuri de ceara in urechi?

In primul rand ar trebui tratate afectiunile predispozante, mentionate mai sus; trebuie restransa actiunea cu betisoarele de urechi; un leac babesc de prevenire a formarii dopurilor la cei predispusi este picurarea a 2-3 picaturi de ulei dupa fiecare baie si apoi stearsa urechea doar in vestibul cu un prosop/stergar; este importanta si igiena nasului, curatarea zilnica de secretii asa cum am mai discutat si facilitarea respiratiei nazale.

Pentru orice problema, nelamurire, nesiguranta, adresati-va medicului.

Sangerarea nazala (epistaxis)

Posted on by
Răspunde

Cred ca aproape oricine a avut o sangerare nazala, cat de mica,  cel putin odata in viata. Si atunci ne intrebam: ” oare de ce imi curge sange din nas?”

Ei bine, dintre numeroasele cauze de sangerare nazala am sa incerc sa va enumar cateva din cele mai frevente: virozele respiratorii („ne suflam nasul cu sange”), hipertensiunea arteriala(sangerari repetate), scobitul in nas (Da!, si asta e o cauza), bolile sistemice (boli ale sangelui cu scaderea numarului de trombocite in organism, tratamentul cronic cu anticoagulante in bolile cardiovasculaare, afectiuni hepatice cronice cu tulburari de coagulare), traumatisme, etc…

Ce facem cand ne curge sange din nas?

In primul rand, NU ne culcam pe spate , cu mana stanga sau dreapta ridicata (in functie de regiunea tarii de unde s-a cules balada), NU ne infundam singuri nasul cu ce ne vine la mana(hartie igienica, servetele, vata, burete …).

NU ne panicam, nu sunam imediat la 112, nu iesim pe strada si strigam la vecini, etc…

Ne asezam pe un scaun si aplecam putin capul in jos, apasam si mentinem apasat cu degetul aratator pe nara din care curge sange, minim 10 -20 minute.

Puteti pune si o compresa cu apa rece la radacina nasului (intre ochi 🙂 )

Daca hemoragia s-a oprit, in urmatoarele ore e bine sa nu va scobiti in nas ca sa indepartati crustele hematice deoarece riscati sa provocati o noua sangerare; crustele se indeparteaza prin spalaturi nazale blande cu apa de mare, ser fiziologic sau chiar apa salina peparata in casa;

Nu suflati nasul cu putere, nu beti lichide fierbinti si nu faceti bai fierbinti cateva zile dupa episodul hemoragic, nu luati aspirina sau ibuprofen timp de 7 zile dupa hemoragie; este de folos sa luati vitamina C si Calciu, Alchemilla, Tarosin, Eridiarom, mancati coacaze negre, afine, catina, ceai de macese (si dulceata se poate dar grija cu zaharul ca ingrasa si facem ateroscleroza) iar ca si tratament local Vitamina A uleioasa(10 zile).

Daca sangerarea continua

Este momentul fie sa porniti, insotit desigur, la Urgenta ORL, fie sunati 112.

Pana vine salvarea e bine sa  monitorizati cat sange ati pierdut, pentru a putea spune medicului, astfel ca acesta sa poata aprecia gradul hemoragiei si al anemiei.

Deasemenea trebuie sa stiti ca epistaxisul nu este o boala ci un simptom, ceea ce inseamna ca dupa tratarea hemoragiei, dumneavoastra trebuie sa va tratati boala care cauzeaza hemoragia  pentru ca aceasta sa nu se mai repete( de ex. daca aveti hipertensiune arteriala, trebuie sa va ajustati tratamentul antihipertensiv, etc…)

Daca suferiti de epistaxis repetat, chiar daca se opreste de fiecare data spontan, este bine sa va adresati specialistului ORL.